"literatura AA"

EDIŢIA A DOUA

           ARUNCĂ PIATRA

    ELIMINAREA DEFECTELOR DE    CARACTER

PAŞII ŞASE ŞI ŞAPTE

BILL P.

TODD W.

SARA S.

Dedicată muncii susţinute a

Joe McC.

Tulsa, Oklahoma

Joe McQ.

Little Rock, Arkansas

Charlie P.

Maysville, Arkansas

Pentru magazinele „Big Book Devine Realitate”

I

Celui care se roagă cu folos

Doamne, ajută-mă astăzi să găsesc echilibrul

Între defectele mele de caracter şi

Principiile Programului nostru

Asta pentru a fi util

Mie, tuturor celorlalţi, şi Ţie,

Dumnezeu al înţelegerii mele.

Pasul Şase

Am admis fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter

Pasul Şapte

Cu umilinţă I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile

II

CUPRINS.

˜ § ™

Prefaţă IV

Introducere V

Pasul Şase 1

Pasul Şapte 45

Rugăciunea de Seninătate 80

Proverb Sanskrit 81

Rugăciunea Sf. Francisc de Assisi 84

Rugăciunea de înlăturare 85

Cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi 86

“Aruncă Piatra” Comentariu al lui Sandy B. 88

Defecte de Caracter / Slăbiciuni – Principiile Programului 92

Note 94

III

Prefaţă˜ § ™Sunt mai mult de doisprezece ani de când a fost publicată prima ediţie a cărţii „Aruncă Piatra.” În tot acest timp, am prezentat cartea în seminarii, azile şi discuţii, vorbind între una şi douăsprezece ore. Efectul pozitiv al cărţii „Aruncă Piatra” este mai mare decât m-am aşteptat vreodată; m-am bucurat în special să aud că mulţi naşi au dat o copie a acestei cărţi finilor lor după ce au discutat despre primii cinci paşi. Mulţi membri A.A. care urmează programul celor doisprezece pasi găzduiesc grupuri „Aruncă Piatra.” Ei se întâlnesc o seară pe săptămână, într-un număr prestabilit de săptămâni, de obicei opt. Precum am făcut şi eu în seminariile mele de mare întindere, cel care conduce şedinţa (liderul grupului) desemnează lectura povestirilor personale din carte unor persoane diferite. Când se ajunge la acea povestire în ordinea parcurgerii cărţii, membrul desemnat citeşte povestirea şi comentează cum s-a identificat el sau ea cu personajul din povestire. Materialele noi din acestă a doua ediţie au fost adăugate ca rezultat al comentariilor preluate de la cei care au citit prima ediţie şi cunoştinţelor pe care le-am obţinut pe parcursul recuperării mele în abstinenţă, care se apropie acum de cel de-al douăzecişişaselea an. Cînd am intrat prima oară în A.A. am crezut că programul din Big Book spunea o mie de lucruri. Am început, încetul cu încetul, să înţeleg că el spune câteva lucruri simple de o mie de ori. La începutul anilor 1980 am lucrat la Sediul Central din New York la arhivele A.A. şi una dintre cele mai des puse întrebări era „Care este diferenţa dintre defectele de caracter şi slăbi-ciuni?” Răspunsul este că nu e nici o diferenţă. Bill W. şi alţi autori ai cărţii Big Book n-au dorit să folosescă acelaşi cuvânt în amândoi paşii. Aceeaşi abordare este întâlnită şi în acestă carte - „defecte de caracter” se folosesc interschimbabil cu „slăbiciuni.” Neil Wing, secretară foarte mult timp a lui Bill W. şi primul arhivist A.A., şi cu mine am găsit ziarul cu povestirea originală a lui Mary - Aruncă Piatra (de la începutul Introducerii acestei cărţi.) Ocazional acestă carte se confundă cu povestirea de la Convenţia A.A. din 1976 a lui Sandy B. numită „Aruncă Piatra.” Cu toate că povestirea lui Sandy despre cum s-a descotorosit de trecut a durat doar trei minute dintr-o discuţie de cincizeci de minute, imaginea ei a devenit legendară. Mulţumiri lui Sandy că ne-a permis introducerea parabolei sale în acestă ediţie. Mulţumiri tuturor celor care au contribuit la producţia acestei a doua ediţii, astfel ne amintim că suntem tot timpul elevi în cadrul Programului, rămânem deschişi învăţăturii şi noilor oportunităţi şi ne deschidem minţile să acceptăm şi inimile să înţelegem.

IVIntroducere˜ § ™Un grup A.A. mergea cu o ambarcaţiune spre o insulă numită Seninătate, o trupă de oameni veseli şi bine dispuşi. Imediat ce barca a părăsit ţărmul, câţiva au observat că Maria alerga pe ţărm încercând să ajungă la ei. O voce se auzi „Nu va ajunge la noi”. O alta „Poate nu. Haide, Maria! Sări în apă! Înoată! Înoată! Hai că poţi! Hai că poţi ajunge la noi!” Atunci Maria a sărit în apă şi a început să înoate din toate puterile. Înotă puţin, după care începu să se scufunde. Membrii de la bord şi-au dat seama că Maria se chinuie şi au strigat „Hai Maria ! Nu renunţa! Aruncă piatra!”. După aceste încurajări, Maria a început iar să înoate, numai că în scurt timp a început să se scufunde din nou. Era deja sub apă când i-a auzit pe toţi strigând la ea „Maria aruncă piatra! Continuă şi aruncă piatra .” Maria a simţit ceva în jurul gâtului, dar nu şi-a putut da seama ce era. Încă o dată s-a mobilizat şi a început să înoate. Se descurca bine, chiar se apropiase de barcă, dar greutatea a făcut-o să se scufunde din nou. Îi vedea pe toţi cei de pe vas cu mâinile ridicate strigându-i să continue să înoate şi ţipând „Nu fi idioată, Maria ! Aruncă piatra !”. Atunci a înţeles ea, în timp ce se scufunda a treia oară: lucrul acela din jurul gâtului ei, acela era motivul pentru care se tot scufunda în timp ce încerca să ajungă la barcă. Acest lucru era „piatra” despre care-i strigaseră toţi : resentimente, frică, lipsă de onestitate, auto-compătimire, intoleranţă, şi mânie erau doar câteva din lucrurile din care era făcută „piatra.” „Doamne ajută-mă să scap de piatră” s-a rugat ea. „Acum! Eliberează-mă.” Maria a reuşit să plutească cât timp a desfăcut câteva legături ale pietrei din jurul gâtului, realizând că încărcătura s-a mai uşurat. Apoi cu altă sforţare, a reuşit să-i dea drumul de tot. A rupt şi celelalte legături şi a reuşit să scape de greutate. Odată eliberată, s-a mirat cât de uşor putea să înoate, şi în scurt timp a ajuns la barcă. Cei de la bord au îmbărbătat-o aplaudând şi spunându-i cât a fost de tare, cât e de bine s-o ştie din nou în mijlocul lor, şi cum îşi pot continua acum împreună călătoria cu barca şi distracţia. Maria s-a simţit excelent, şi-a permis puţină odihnă şi relaxare când a ajuns la mal. Apoi, pe drumul de întoarcere i s-a părut că vede ceva deosebit în apă şi le-a arătat şi celorlalţi. Într-adevăr, cineva încerca să ajungă la barcă, înotând din toate puterile, dar nu reuşea să înainteze aproape deloc. De fapt, dădea impresia că se scufundă. Maria s-a uitat în jur şi a văzut aceeaşi expresie pe feţele tuturor. A fost prima care s-a aplecat peste balustradă şi a strigat „Hei, prietene! Aruncă piatra!”˜ § ™Mike îşi mărturiseşte experienţa proprie cu scăpatul de povarăÎnainte de comentariile sale la Pasul Patru, Big Book spune „Băutura noastră nu este decât un simptom. Deci trebuie să ajungem la cauzele şi motivele sale”. Un inventar amănunţit descoperă acele cauze şi motive; Pasul Cinci ne permite să le mărturisim lui Dumnezeu şi unei alte fiinţe umane, şi astfel să eliminăm durerea interioară pe care acestea le-au cauzat în trecutul nostru. După ce am terminat Pasul Cinci, am renunţat la inventar, dar am păstrat o singură pagină pe care erau trecute cele mai mari defecte de caracter ale mele. Voi vorbi despre această listă mai târziu. Când am citit pentru prima oară Pasul Şase, m-am gândit că asta înseamnă să ajung la o stare mentală angelică care mi-ar fi permis să devin - şi să rămân - în întregime pregătit ca Dumnezeu să mă scape de toate defectele. (Uitasem că promisiunea A .A .-ului era “progresul spiritual mai degrabă decât perfecţiunea spirituală.”)VCei Doisprezece Paşi şi Cele Doisprezece Tradiţii m-au lămurit. Ei numesc Pasul Şase „calea A:A:-ului de a adopta cea mai bună atitudine pe care o poate lua cineva pentru a crea un început, o viaţă nouă pentru el”. Pentru mine, asta însemnă că Pasul Şase nu este un lucru care se face dintr-o dată, ci el dureză toată perioada de recuperare. Chiar dacă această „cea mai bună posibilă atitudine” este întotdeauna doar începutul. Într-o dimineaţă, eram la Clubul Frăţia Hazelden în St. Paul, Minnesota. M-am trezit foarte devreme şi am simţit că era momentul să aibă loc acel început. Am luat lista cu defectele, am recitit-o şi mi-am pus două întrebări: De ce te cramponezi de aceste lucruri? şi Ce efect au avut mereu lucrurile astea asupra ta? (Pot alege să le păstrez din frica de a scăpa de ele, dar nerenunţarea la ele în toţi aceşti ani m-a dus la alcoolism.) Deci m-am aşezat în genunchi şi am rostit rugăciunea de la Pasul Şapte din Big Book care cere ajutorul lui Dumnezeu de a înlocui voinţa noastră cu a Lui în ceea ce ne priveşte. Cei Doisprezece Paşi şi Cele Doisprezece Tradiţii numesc această înlocuire „ingredientul de bază al smereniei.” M-am dus la Hazelden pentru tratament din cauză că mă săturasem până-n gât. Eu cred că trecem la acţiune la Pasul Şase numai atunci când ne săturăm de atâtea necazuri cauzate de defectele de caracter ale căror simptom este alcoolismul, când ni se face lehamite de efectele lor, nu cele din trecut, ci cele din viaţa noastră actuală. În cadrul acestui proces, Programul ne cere să ajungem acolo unde nici unul dintre noi n-a ajuns până acum - într-o viaţă cu mai puţină frică, cu mânie diminuată, mai puţine resentimente şi un respect de sine adevărat în locul auto-compătimirii. Pentru aceasta trebuie plătit, totuşi, un preţ şi anume: bunăvoinţa de a înfrunta şi schimba vechile tipare în gândire, vorbire şi comportament, lucruri care au rămas neschimbate de zece, douăzeci, treizeci de ani sau poate mai mult.Aceste povestiri ale Mariei şi lui Mike sunt edificatoare pentru o mai bună înţelegere a lucrului la Paşii Şase şi Şapte. Primii cinci Paşi ne furnizează baza pentru restabilire. Următorii doi Paşi încep acţiunea, soluţia de zi cu zi, eliminarea a ceea ce ne blochează să fim folositori nouă înşine, altora şi Puterii noastre Superioare, şi în special (şi în ultimă instanţă) eliminarea a ceea ce ne împiedică să ne descoperim pe noi înşine. Există patru motive de bază pentru care nu vom fi „gata întru totul” să lucrăm la Paşii Şase şi Şapte. Primul este decizia conştientă că nu vom renunţa niciodată la un anumit defect de caracter. Al doilea, dăm vina pentru defectele noastre pe alţii, pe situaţii sau instituţii. Al treilea, raţionăm. Capacitatea noastră de a face speculaţii este nelimitată. Înainte de recuperare, ani de zile am clădit bariere împotriva realităţilor neplăcute. Ultimul motiv, al patrulea, este negarea: înainte am fost total inconştienţi de contribuţia noastră la problemele cu care ne-am confruntat. Ordinea Celor Doisprezece Paşi nu este întâmplătoare. Nu este de prea mare folos să ne compensăm acţiunile din trecut la Paşii Opt şi Nouă dacă nu dăm semne de dorinţa unei schimbări lucrând la Paşii Şase şi Şapte. De câte ori am spus că ne pare rău, în perioada în care beam, dar nu aveam nici-o intenţie de a schimba ceva în comportamentul nostru ? La ce ar folosi nişte scuze nesincere? Lucrul la Paşii Opt şi Nouă este searbăd până nu lucrăm la Pasul Şase ghidaţi de smerenie. „Promisiunile” din Big Book (paginile 83 şi 84) încep să se împlinească abia după Paşii Opt şi Nouă. Haideţi să aruncăm o privire asupra cuvintelor lui Sam Shoemaker pentru a înţelege mai bine ce ne solicită Paşii Şase şi Şapte. Sam era Episcopul care conducea Misiunea Bisericească a Patimilor, unde, Ebby T. şi apoi Bill W. (cofondatorul A.A. şi primul autor al Marii Cărţi) şi-au început recuperarea din alcoolism. Bill W. le-a încredinţat lui Shoemaker şi primilor membri A.A. „cheile spirituale” care stau la baza Programului şi a celor Doisprezece Paşi. Shoemaker a scris despre necesitatea de renunţare zilnică. Da, Pasul Şase se referă tot la renunţare, ca şi Pasul Trei.VI Dar Shoemaker a lămurit bine un lucru „Ne predăm lui Dumnezeu aşa cum îl înţelege fiecare dintre noi tot atât de mult cât suntem în stare să ne predăm nouă înşine”. Cu alte cuvinte progresul nostru spiritual este direct proporţional cu scăparea de apăsare, de încărcătura negativă. Suntem foarte norocoşi că defectele noastre de caracter nu ni se dezvăluie toate deodată. Recuperarea funcţionează prin înţelegerea zilnică a ceea ce putem face pentru a elimina ceea ce ne blochează. Avem nevoie zilnică de a pricepe că defectele noastre de caracter sunt opusul principiilor Programului nostru. Shoemaker le-a transmis primilor membri A.A. şi ideea că Dumnezeu ne dezvăluie atât adevăr cât suntem noi vrednici să primim. Această formulare ne duce direct la pagina 164 din Big Book unde se spune „Răspunsurile vor veni, dacă ţi-ai făcut ordine în casă”. Pasul Şase ne ajută să facem acest lucru. Câţiva numesc Paşii Şase şi Şapte „Paşii uitaţi” deoarece nu se vorbeşte atât de mult despre ei. Alţii îi numesc Paşii cei mai importanţi. Este posibil ca întreg Programul să depindă de aceştia doi. Lucrând la Paşii Şase şi Şapte suntem mai feriţi de pericolul de a ne bloca recuperarea cu obiceiurile vechi, dăunătoare şi negative. Înţelegem mai bine că toţi Paşii, puşi într-o ordine bine motivată, trebuie lucraţi împreună. Aceasta ne fereşte de căderea în capcana de a înţelege numai atât Program cât să fim nefericiţi şi deci insuficient pentru o viaţă liniştită. De exemplu, unii dintre noi pot cădea în capcana de a crede că sistemul de ajutor prin camaraderie (întâlnirile A.A.) reprezintă întreaga parte activă a Programului. Acţiunea de la Paşii Şase şi Şapte culminează cu scăparea de greutatea ce ne apasă - toată încăpăţânarea, zgârcenia, cramponarea prostească de vechile obiceiuri de comportament, de gândire şi viaţă care sunt dăunătoare progresului nostru în recuperare. Pentru alt punct de vedere, să ne întoarcem la Shoemaker care crede că progresul spiritual se bazează pe acea capacitate a noastră de introspecţie atentă lăuntrică şi ascendentă ca timp (din copilărie până acum), şi nu cea îndreptată spre exterior şi negativă.Lectura cărţii „Aruncă Piatra” este o cale de a pătrunde principiile mai puţin evidente ale Paşilor Şase şi Şapte, nu numai pentru a înţelege ci şi pentru a acţiona. Examinăm multe idei şi exemple despre cum, bărbaţi şi femei şi-au putut schimba în bine vieţile lor, lucrând la aceşti Paşi şi mergând la întâlniri A.A. pentru a le mărturisi şi altora experienţele lor După ce am făcut Pasul Cinci, mulţi dintre noi sunt îndrumaţi să meargă acasă şi să citească cele două paragrafe din Big Book referitoare la Pasul Şase şi Şapte şi apoi să lucreze la Paşi. Cine n-ar vrea să scape de acele defecte de caracter, mai ales după ce-am vorbit despre ele în timpul inventarului nostru? Descoperim o listă de dureri şi agonii şi o mărturisim unei alte persoane şi lui Dumnezeu. Desigur dorim să scăpăm de acele defecte de caracter şi obiceiuri. Atunci ne rugăm să le înlăturăm, şi-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute. Credem că am făcut Paşii Şase şi Şapte şi cu asta basta. Apoi, pe parcursul abstinenţei noastre, începem să avem aceleaşi dificultăţi şi probleme produse de aceleaşi defecte care ne-au otrăvit existenţa înainte. Poate nu am lucrat la ele sau poate nu ne-am dat seama de ele prea bine cu ocazia Pasului Cinci, dar ele s-au întors cu o forţă care ne surprinde şi ne sperie. Mergem iar la naşul nostru şi-i spunem că probabil trebuie să facem din nou Paşii Patru şi Cinci. Trăirile şi acţiunile noastre sunt foarte asemănătoare cu cele din perioada când beam. Ce putem face? Sau, probabil, după ani de Program, lucrurile par să devină cam plictisitoare. Nu mai pare să existe vechea scânteie, şi întâlnirile nu mai par la fel de interesante cum erau o dată. Ne lăsăm purtaţi spre o lume amorţită unde lucrurile nu par a fi proeminente şi nu merită schimbate. Putem explica de ce nu suntem gata întru totul? De ce nu ne putem ruga cu umilinţă? Ce ne-mpiedică? Dacă naşul dvs. este un naş bun, probabil el sau ea va răspunde că poate nu Paşii Patru şi Cinci mai trebuie repetaţi, ci este timpul să aruncaţi o privire realistă la Paşii Şase şi Şapte.VII Decât să daţi vina pe Program şi pe cei care-l urmează pentru plictiseala din viaţa dvs., poate a venit timpul să reîncepeţi procesul de maturizare printr-o reluare a acestor doi Paşi, amintindu-vă că Programul îi ajută pe cei care se ajută singuri. Programul funcţionează pentru cei care-l înţeleg.˜ § ™Gândurile lui Bill W. despre principii versus defecte de caracterAm luat cuvântul odată la o întâlnire aniversară a unui grup A.A. în St. Paul Minnesota, şi am încheiat cu o ghicitoare: „Dacă Principiile recuperării prin Programul celor Doisprezece Paşi nu sunt cei Doisprezece Paşi înşişi, atunci care sunt aceste principii?” M-am întors acolo un an mai târziu să prezint un fin, să-i înmânez acestuia o medalie şi câţiva inşi m-au abordat cu următorul comentariu: „Am cătat un an de zile, de când ne-ai pus acea problemă, peste tot în literatură şi n-am găsit nimic referitor la principiile A.A.-ului.” Răspunsul meu membrilor acelui grup este acelaşi pe care-l dau şi finilor mei: „Principiile recuperării prin Programul celor Doisprezece Paşi sunt opusul defectelor noastre de caracter.” În timpul recuperării, încercăm să acţionăm altfel decât cum ne dictează defectele noastre de caracter şi slăbiciunile şi încercăm să transformăm aceste acţiuni în principii. Spre exemplu, trudim să transformăm frica în credinţă, ura în dragoste, egoismul în umilinţă, anxietatea şi grija în seninătate, lenea în acţiune, negarea în acceptare, egoismul în altruism, resentimentele în iertare, judecarea altora în toleranţă, disperarea în speranţă, auto-compătimirea în respect de sine şi singurătatea în tovărăşie. Pe parcursul acestei munci, învăţăm să înţelegem principiile programului nostru. Această muncă poate părea o sarcină copleşitoare unui neavizat, dar aceia dintre noi care se află în recuperare ştiu că scopul nostru este „progresul nu perfecţiunea.” După cum ne spune şi Big Book, nu suntem destinaţi să devenim sfinţi şi nu trebuie să ne descurajăm când nu putem „menţine perfect direcţia acestor principii. Ideea e să dorim să progresăm spiritual. Principiile sunt ghidul progresului.” De asemenea Cei Doisprezece Paşi şi Cele Douăsprezece Tradiţii spun limpede: „Cei Doisprezece Paşi A.A. sunt o seamă de principii, de natură spirituală, care, dacă sunt practicaţi ca mod de viaţă, înlătură obsesia de a bea şi permite celui suferind să devină cu adevărat fericit şi folositor.” Care sunt aceste principii şi din ce provin ele? De-a lungul anilor o listă de principii care corespund câte unuia din Cei Doisprezece Paşi a apărut în literatura A.A. Originea acestei liste este necunoscută cu toate că este folosită de foarte mulţi membri A.A.: Pasul Unu Onestitate Pasul Doi Speranţă Pasul Trei Credinţă Pasul Patru Curaj Pasul Cinci Integritate Pasul Şase Dorinţă Pasul Şapte Umilinţă Pasul Opt Iubire de Semeni Pasul Nouă Dreptate Pasul Zece Perseverenţă Pasul Unsprezece Cunoaştere Spirituală Pasul Doisprezece Altruism În această carte, noi şi care ne-au sprijinit am încercat să privim cu realism Paşii Şase şi Şapte. Trebuie să învăţăm să înlocuim cunoaşterea raţională cu realitatea emoţională şi spirituală să putem continua să ne schimbăm, să devenim utili. Pentru a deveni cei care dorim să fim, trebuie să înlăturăm ceea ce ne apasă, acele tipare în comportament, gândire şi trăiri adânc înrădăcinate care ne fac rău nouă şi celor din jur. Nu trebuie să ne ferim de ele ci să le înfruntăm. Alăturaţi-vă nouă ! Acţionând astfel, vom fi în stare să ne transformăm viaţa şi relaţiile cu ceilalţi.VIIIPasul Şase ˜ § ™Am admis fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracterLa începutul discuţiei despre Pasul Şase în Cei Doisprezece Paşi şi Cele Douăsprezece Tradiţii se spune într-o manieră mai degrabă discriminatorie că acest Pas îi deosebeşte pe bărbaţi de băieţi. Să devii pregătit pe deplin - să treci la o dorinţă totală - e greu. Este necesar mult efort şi pricepere. Pasul Şase ne cere să nu ne mai împotrivim. E momentul să realizăm că avem nevoie de ajutor. Ajutor nu numai pentru a scăpa de dependenţă ci şi pentru a ne îmbunătăţi vieţile. Trecând prin Paşii Patru şi Cinci, am devenit conştienţi de defectele noastre de caracter. Probabil orgoliul şi sentimentul de superioritate ne blochează calea spre seninătate. Sau poate obiceiul de a-i judeca pe alţii. Poate resentimentele adânci şi vechi, invidia sau auto-compătimirea ne neliniştesc. Este bine să recitim iar şi iar Pasul Şase. Este scurt şi cuprinzător. Tot ce trebuie este să ne pregătim să începem să dorim schimbarea. Nu trebuie să ne transformăm imediat. Putem lucra la schimbarea mentalităţii şi să ne rugăm pentru asta. Trebuie să medităm şi vom vedea că vieţile noastre pot deveni mai lipsite de probleme dacă renunţăm la obiceiurile proaste. Pasul Şase ne spune să ne relaxăm. Nu o vom face singuri. Raţionaţi. Ne îndreptăm cu încredere către Forţa Superioară. Gândiţi-vă la uşurarea care apare când admitem fără rezerve. Ca şi cum am face un duş fierbinte după ce ne-am murdărit la muncă. E excelent să simţi cum scapi de murdărie. Ieşim la iveală împrospătaţi, curaţi şi pregătiţi să facem faţă tuturor problemelor. Îi spunem Puterii Superioare că suntem pregătiţi ca Dumnezeu să ne scape de defectele noastre. Continuăm să fim în contact strâns şi plăcut cu Dumnezeu în timp ce ne facem partea de muncă în a scăpa de slăbiciuni. Odată ce-i facem loc lui Dumnezeu să intervină în vieţile noastre, creăm posibilitatea apariţiei unor schimbări minunate. Intrăm în echilibru cu principiile de viaţă sănătoase. Cu toţii cunoaştem indivizi în recuperare care au renunţat la băutură sau la alte dependenţe, dar care rămân abstinenţi numai dacă îşi dirijează intensa nefericire chinuindu-i pe alţii. Ei nu lucrează la Paşii Şase şi Şapte. Vom discuta Pasul Şase în termenii renunţării. Despre renunţare se pomeneşte deseori în cadrul Programului, în contexte diferite, astfel că pot apărea neînţelegeri şi confuzii. Este necesară o capitulare spirituală la Pasul Şase. Nu una pasivă, de aşteptare ci o utilizare activă a voinţei, o abandonare totală a minţii (prin gândire) şi a trupului (prin acţiune) Renunţarea apare de obicei în contextul durerii. Când viaţa devine greu de stăpânit (şi ne doare lucrul acesta), trebuie să „încheiem cu ea”. Când am decis să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu, aşa cum îl înţelege fiecare dintre noi, am deschis uşa spre renunţare. La Pasul Trei, decizia este cheia reuşitei - o folosire activă a dorinţei de a o rupe cu trecutul şi de a armoniza noua viaţă cu dorinţa lui Dumnezeu. La Pasul Şase este necesară o utilizare mai activă a bunăvoinţei. Trebuie să acţionăm „ca şi cum” schimbările benefice s-au petrecut deja. Trebuie să avem încredere. Foarte mulţi dintre cei care lucrează la Pasul Cinci îşi fac mărturisirile şi caută soluţii la problemele lor.˜ § ™Să-l ascultăm pe Deb: Pasul Şase este plasat perfect logic după munca meticuloasă de la Pasul Cinci. Există o diferenţă între a ne întreba „Vreau să renunţ la el (acest defect)?” sau „Vreau să mă schimb?”1 Fără a ţine seama despre cât de puţin ştiu despre „schimbare”, trebuie să întreb mai întâi „Doresc să cred că mă pot schimba?”. Este important să nu uităm că Pasul Şase nu spune: „Să devenim pregătiţi pe deplin să ne schimbăm,” ci „Am admis fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter.” Dumnezeu îmi oferă cele necesare, nu eu. Rolul meu este să acţionez ca şi cum schimbarea a avut loc deja. În acest mod se desfăşoară acest proces al schimbării. De obicei acest lucru implică chinuri emoţionale; durerea de a trăi ca în trecut devine mai mare decât frica de schimbare. Şi ispita din partea unor tipi realmente neplăcuţi presupune tot un chin. Aceştia sunt imagini în oglindă ale defectelor mele. Capăt experienţa de a acţiona când situaţia e diferită. Acesta este un Pas al renunţării şi al încrederii, nu al încăpăţânării şi autodeterminării. Renunţăm la ideile prin intermediul cărora defectele ne împiedică să fim utili lui Dumnezeu, nouă şi celorlalţi. Billy O. mi-a dat următorul exemplu: „La o convenţie A.A., un fin de-al meu s-a apropiat şi mi-a vorbit despre o problemă a sa. Mama lui era la aceeaşi convenţie ca şi el şi el nu se putea „împăca” cu acest lucru. Trebuia să discute cu mine dacă să vorbească cu ea. Eu tocmai lucram la defectul cu plăcerile trupeşti şi mă bucuram să fiu distras de la a mă uita după femei frumoase. L-am repezit. A sfârşit prin ai vorbi mamei sale. Cred că Dumnezeu a folosit defectul la care lucram să nu fiu intermediar între cei doi. Puştiul s-a dus direct şi a folosit mijloacele pe care le avea la dispoziţie pentru a vorbi cu mama sa. Asta mă face să mă întreb de unde pot şti când acţionez rău şi când bine?” Dumnezeu se foloseşte de defectele de caracter şi de calităţile noastre în multe moduri pentru a-şi îndeplini voinţa. Este aceasta o „scurtătură” spre perfecţiunea spirituală sau progres? Este important să lăsăm în urmă falsa mândrie că facem din „scăparea de defectele de caracter” obiectivul central al existenţei noastre. Această abordare nu înseamnă altceva decât să-ţi trăieşti viaţa cum nu trebuie. Plonjăm în viaţă şi procedăm cum ne pricepem mai bine. Când devenim cu adevărat mai pricepuţi, dorim să ne schimbăm. Până atunci nu facem altceva decât să ne trăim viaţa. Cel mai dificil aspect la Pasul Şase e să controlăm natura umană. Trebuie să accept că sunt om şi sunt supus greşelii. Acceptarea de sine este mai importantă decât abuzul de sine. Nu mă pot abuza singur să devin spiritual bătându-mi joc de mine şi ridiculizându-mă. Nu pot înflori o floare cu un baros - doar Dumnezeu face să se deschidă florile. La Pasul Şase trebuie să avem încrederea că urmează Pasul Şapte. În trecut, mulţi dintre noi abordam Pasul Şase cu o dorinţă exagerată de schimbare, sau la extrema cealaltă, fără nici o tragere de inimă pentru aceasta. Am aflat că nu există nici o unitate de măsură pentru cantitatea de durere sufletească prin care trebuie să treacă un individ înainte de a fi motivat să se schimbe. Dacă nu-mi schimb comportamentul din cauza suferinţei îndurate, atunci pe cine încerc să impresionez? Ar însemna că încerc să tind spre un ideal doar pentru a face impresie bună? Să mă controlez pentru a-mi redefini doar imaginea proprie? Nu este cumva vorba aici despre egocentrism şi voinţă prostească? Despre orgoliu spiritual? Da, Dumnezeu foloseşte defectele mele pentru a mă schimba. Aceste întrebări sunt bine puse dacă ne întrebăm care sunt motivele pentru schimbarea noastră. În Pasul Şase pregătirea noastră pentru schimbare provine din cunoaşterea faptului că ne facem mult rău nouă înşine şi implicit lui Dumnezeu. Pentru a-mi aminti că schimbarea mea este treaba lui Dumnezeu, şi nu a mea, folosesc următoarea rugăciune:Doamne, nu contează, cum vorbesc, cum arăt, cine sunt apropiaţii mei sau unde trăiesc. Doresc doar să nu mai fiu cel dinainte. Cum doreşti Tu, când doreşti Tu, remodelează-mă, Te rog, după voia Ta. Mulţumesc.2 Nu trebuie să discern care defecte îmi vor fi îndepărtate de Dumnezeu. Am realizat că trăind cu defectele mele continui să învăţ să fiu umil. Am înţeles că defectele care mă făceau o ameninţare activă pentru mine şi pentru societate au fost aproape îndepărtate odată ce am oprit băutul. Defectele care mă împiedică să fiu altruist vor fi îndepărtate, atunci şi numai atunci când voi cere acest lucru. Dumnezeu mă lasă să păstrez restul defectelor pentru a nu uita de nevoia contactului spiritual zilnic. Îmi aminteşte că există Dumnezeu şi acela nu sunt eu. Pentru ca Dumnezeu să ne înlăture defectele de caracter, trebuie să realizăm că noi nu ne putem schimba complet sau nu putem avea gânduri bune permanent prin forţe proprii, fără o intervenţie spirituală. „Lipsa puterii” este dilema noastră. Găsim o putere prin care putem trăi. Cum vom şti când suntem pe deplin pregătiţi? Cum ştim când ne este foame? Câţiva au simţit că sunt întru totul pregătiţi ca urmare a faptului că erau complet terminaţi sau la capătul puterilor. Alţii au primit de la naşii lor confirmarea faptului că sunt pregătiţi. Cei mai mulţi dintre noi au trăit acest sentiment după ce au simţit opusul: că nu sunt deloc pregătiţi sau că nu doresc vreo schimbare. Ne-am împrietenit cu defectele noastre şi ştim cum şi cât ne-au folosit. Scopul este să pricepem că acum nu ne mai folosesc deloc. Defectele de caracter sunt cele mai bune încercări ale noastre de a ne împlini dorinţele. Ele ne-au salvat viaţa în trecut. Problema mea era ignoranţa; n-am ştiut care au fost nevoile mele umane de bază şi n-am ştiut cum să mi le satisfac. N-am ştiut despre instinctele de conservare, social, de securitate şi sexual până n-am auzit setul de benzi înregistrate cu Joe şi Charlie. Aici se aplică zicala „Cu cât înveţi mai bine cu atât faci mai bine.” Lucrurile ascunse, nevoile, poftele, durerile din viaţa mea pe care am încercat să le satisfac sau să le evit prin comportamentul meu adictiv sunt rezultatul perfect al faptului că nu m-am cunoscut şi prin urmare nu m-am acceptat aşa cum sunt. Am greşit, n-am fost rău. N-am „căutat” unde trebuie. N-am reuşit să-mi satisfac nevoile, deci cu ignoranţă, aparent nebuneşte, am repetat cu disperare ceea ce ştiam. Din ce în ce mai mult. Sau din ce în ce mai puţin. Privaţiunea şi risipa exagerată sunt feţe ale aceleiaşi monede. Scopul recuperării este găsirea echilibrului.˜ § ™Găsirea echilibrului cuprinde priceperea acumulată la Paşii Patru şi Cinci şi acţiunea (schimbările de comportament şi rugăciunea) câştigată prin Paşii Şase şi Şapte. Precum pendulul, ne legănăm între cele două extreme ale comportamentului, până cele două extreme devin încet, încet apropiate. Ne schimbăm. La fel ca la Pasul Unu, găsirea echilibrului implică acceptarea (faţă de noi înşine ca adevărate şi întemeiate) că acele încercări din trecut de a ne satisface nevoile au eşuat. Înseamnă să recunoaştem că suntem cu adevărat diferiţi fizic şi mintal de cei apropiaţi. Suntem cu adevărat alcoolici şi dependenţi. Trebuie să rămânem abstinenţi. „Dacă eşti cu adevărat alcoolic sau dependent, te vei opri din consum într-o zi; e mai bine să fii viu când se-ntâmplă lucrul acesta.” Găsirea echilibrului mai implică şi recunoaşterea că un aspect al bolii noastre îl reprezintă acţiunile extreme: risipa, privaţiunea sau repetarea. Este vorba despre a deveni pregătiţi să găsim echilibrul. Trebuie să dobândim această experienţă. Da, noi contribuim cu dorinţa, dar Dumnezeu contribuie cu schimbările şi cu motivarea voinţei noastre. În procesul renunţării noastre spunem că drumul nu este bătătorit (ce surpriză!). Dorim să încercăm o altă cale. Dorim să fim în armonie cu convingerile noastre. Suntem oameni norocoşi. Avem oportunitatea să înfruntăm lupta de a ne înţelege propriile vieţi. Trecem din nou prin vâltoarea vieţii abandonate în trecut. Dorim să fim învingători, în siguranţă şi fără restricţii. Dorinţa de schimbare poate fi o alegere raţională şi sănătoasă sau o alegere reactivă cauzată de durere. Absolut toţi trebuie să alegem - mai devreme sau mai târziu, toţi trebuie să luăm o hotărâre. Ţinând seama de Pasul Şase, aflăm că abordarea problemei îi separă pe învingători de învinşi. Învingătorii caută activ şi practică un nou mod de viaţă. Un nou început. Un nou mod de a gândi. Un nou mod de comportament. O nouă cale de a relaţiona cu semenii.3 Învinşii aşteaptă până intră în necazuri atât de mari încât alegerea rămâne evidentă, şi abia atunci aleg să participe, dar numai atât cât să curme suferinţa.˜ § ™Karen ne mărturiseşte despre unul din lucrurile înţelese de ea: Recent, răsfoind cartea mea de meditaţie zilnică am ajuns la un citat aparţinând Marthei Roth care mi-a captat atenţia. „Discernământul se dobândeşte uşor” spune ea. Prima mea reacţie a fost, „Hoho, nu sunt de acord cu ea.” Noi în recuperare punem mare preţ pe latura interioară. Până la urmă, înţelegerea noastră referitoare la problema adicţiei este cea care ne face în special de ajutor „acelora care mai suferă.” Dar după ce am citit eseul ce urmează citatul, am început să înţeleg punctul de vedere al d-nei Roth. Eseul vorbeşte despre oamenii care se analizează pe sine foarte amănunţit. Ei cunosc exact ce-i determină să aibă comportamentele pe care le au: o mamă tiranică, soţi abuzatori, sărăcia în care au trăit, sau copilăria într-o atmosferă de extremă indulgenţă şi privilegii. Acele persoane au un discernământ puternic, dar în loc să-l folosească ca mijloc pentru a-şi dezvolta un comportament nou şi optimist, îl folosesc drept motiv pentru a continua vechile obiceiuri distructive. Ele nu au dorinţa de a înfrunta durerea pentru a se schimba, chiar dacă durerea rămâne neschimbată şi lucrul acesta le distruge. Ei se consideră victime. Lista cu oamenii care le-au greşit este lungă, iar lista cu persoanele care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lor este şi mai lungă. Ei se agaţă de defectele lor de caracter cu o tenacitate alarmantă, în acelaşi timp dând vina pe oricine şi orice pentru probleme lor şi nu caută niciodată soluţii. De fapt, ei nu văd comportamentul lor penibil ca datorat în exclusivitate defectelor lor de caracter, ci îl pun pe seama anomaliilor genetice mai degrabă, sau pe seama educaţiei defectuoase primite din partea părinţilor (părinţi care, în majoritatea cazurilor, şi-au făcut datoria cum s-au priceput mai bine). Dacă, prin absurd, admit că au şi ei o mică parte de vină, sigur îi învinovăţesc mai mult pe alţii. Prin urmare, în loc să-l roage pe Dumnezeu să-i scape de vreun defect de caracter, ei îl blestemă pe ascuns pentru că le-a oferit un trai atât de anost. Sunt pricepuţi să lucreze cu noii veniţi în A.A., mai ales dacă aceştia sau acestea arată bine. Problema este că îi interesează numai să vorbească despre sine, lucru împărtăşit din păcate şi de noii veniţi, astfel că aceste legături durează rar mai puţin de câteva zile sau săptămâni înainte de a se plictisi de moarte unii pe alţii. De obicei au probleme de puţine ori la Paşii Patru şi Cinci deoarece aceşti Paşi le oferă ocazia, odată în plus, să insiste asupra subiectului care le place cel mai mult, ei înşişi, dar se împotmolesc în acest punct şi comentează răuvoitor sau ignoră complet aceşti Paşi ai Programului care sunt vitali recuperării emoţionale şi spirituale: Paşii Şase şi Şapte. Fără recuperare emoţională şi spirituală, nu avem mare lucru. Suntem abstinenţi, şi poate nu pentru foarte multă vreme. Dacă nu urmăm precis îndrumările Programului nostru, nu putem avea pretenţia la îndrumări din partea lui Dumnezeu.˜ § ™Înainte de a purcede mai departe cu discuţia despre Pasul Şase, iată o povestire despre atitudine.˜ § ™Fred relatează „Punctul de vedere a doi membri A.A.” Don D. s-a dus într-o seară la o întâlnire A.A. S-a încruntat când un membru a pronunţat greşit câteva cuvinte din Preambul. A pălit când alt membru s-a ridicat în picioare şi a spus că este un alcoolic şi un dependent. O altă persoană a vorbit prea mult. La sfârşitul întrunirii s-a strecurat imediat pe uşă, mormăind „A fost groaznic. Trebuia să stau acasă.”4 Bob M. a mers într-o seară la o şedinţă. A ascultat cu capul plecat Preambulul şi „Cum funcţionează metoda noastră.” Ochii i s-au înlăcrimat când a ascultat povestea vieţii unui membru. Era recunoscător pentru că a avut ocazia să participe la acea întâlnire. După curăţenie şi câteva discuţii, a făcut o pauză şi a încuiat uşa cu gândul „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru aşa o întrunire frumoasă.” Amândoi membri A.A. au participat la aceeaşi şedinţă. Fiecare a găsit ceea ce căuta.˜ § ™Făcând alegerea să dorim şi dorind să facem această alegere (cu alte cuvinte, să dorim să fim responsabili) este o cale de viaţă pozitivă. Merită să mergem înainte, să fim altfel, fără durere şi resentimente. Mă preţuiesc pe mine şi pe ceilalţi suficient pentru a face schimbări acum, în loc să aştept până e prea târziu pentru a face această alegere. Cei mai mulţi dintre noi sunt foarte conştienţi despre propriile defecte de caracter, dar adesea trebuie să ajungem în situaţia de a fi „sătui până-n gât” pentru a începe să dorim schimbarea. Acţionând „ca şi cum” alegerea este deja făcută şi schimbările în viaţa noastră s-au petrecut deja, armonizăm puterea voinţei noastre cu puterea universului astfel încât putem merge înainte mai elegant pentru a trăi fără defecte necunoscute. Va funcţiona? Ca atunci când capitulăm. Se vor schimba vieţile noastre? Fără îndoială. Este o chestiune de practică şi bunăvoinţă, să folosim Paşii pe care i-am făcut deja pentru a ne menţine angajamentul. Cu cât vom deveni mai binevoitori şi cu cât vom acţiona „ca şi cum,” cu atât va deveni mai activă renunţarea noastră şi vom fi mai capabili să trăim „ca şi cum.” Este un proces plin de împliniri şi recompense. Acţionând astfel ne putem pune întrebări despre cât suntem de adevăraţi şi autentici. Există un conflict între cel care vreau să devin şi cel care sunt acum? Autenticitatea există pentru o viziune şi un scop. Suntem autentici când hotărâm să acţionăm şi să simţim şi când alegem să ne comportăm în acord cu marile valori şi principii alese pentru viaţa noastră. Dacă acele principii şi valori nu sunt încetăţenite şi nu se manifestă, asta nu înseamnă că suntem falşi. Înseamnă că suntem umani. Dacă simţim conflictul între cine suntem şi cine dorim să devenim, este bine. El ne confirmă faptul că înţelegem diferenţa între realitate şi fantezie şi că ne îndreptăm spre realitate. Sunt multe etape în procesul de renunţare şi cel de acţiune. Aceste etape stabilesc progresul. Vom discuta despre multe din ele în legătură cu Pasul Şase. Vom discuta despre multe dintre lucrurile care constituie obstacole în calea abilităţii noastre de acceptare şi de înlăturare a multor defecte de caracter. Nu există minuni în recuperare. Cât muncim, atât primim.˜ § ™Să aruncăm o privire asupra poveştii lui Charlie: Când am ajuns prima dată la grup, am dorit să am toate lucrurile pe care le au oamenii buni, dar nu vroiam să muncesc pentru ele. Oh, am lucrat la Paşi - cel puţin la acei de care credeam că am nevoie. Şi când am ajuns la Paşii Şase şi Şapte eram pregătit şi doream ca Forţa Superioară să-mi înlăture defectele de caracter - dacă aveam vreunele, bineînţeles. N-aveam nici o idee care sunt ele deoarece nu m-am gândit că Pasul Patru mi-ar fi util, iar peste vitalul Pas Cinci credeam că se putea sări. Dar m-am rugat, vag, pentru ca, dacă El ar fi găsit defecte de caracter, să mi le înlăture. Principiul Pasului Şapte este umilinţa. Eu nu puteam fi deloc umil. Pe măsură ce am făcut progrese în recuperare, am conştientizat multe defecte de caracter şi cât am fost de orb în privinţa lor. Cu indulgenţă, Forţa mea Superioară mi-a dezvăluit doar atât cât am fost în stare să observ. Am devenit depresiv şi am crezut că nu voi putea fi iertat sau nu voi fi eliberat niciodată de aceste defecte de caracter. Am descoperit că această stare depresivă nu provenea din umilinţă ci era doar o altă formă de „a mă juca de-a Dumnezeu,” crezând că slăbiciunile mele sunt mai puternice decât iertarea Forţei mele Superioare.5 Apoi, când mi-am dat seama Cine are puterea şi cine este neputincios, a trebuit să decid dacă eram „pregătit pe deplin” să-I cer să mă scape de defectele mele de caracter. A trebuit să încetez să mă joc de-a Dumnezeu. De fapt, slăbiciunile mele erau cele care credeam că-mi compun personalitatea, şi eram cam îndrăgostit de mine aşa cum credeam eu că sunt. Propria dorinţă îmi fusese o viaţă-ntreagă Forţa Superioară. Îmi era frică, neştiind că ceva benefic va lua locul defectelor mele de caracter. Cu toată onestitatea de care eram capabil în acel moment, am lucrat la Paşi în ordinea lor, de la Pasul Unu până la Şase şi apoi Şapte cerând cât am putut eu de umil ca Forţa Superioară să mă scape de defectele de caracter. Ele n-au dispărut încă. Nu am devenit dintr-o dată alb ca spuma laptelui. Apoi am devenit conştient că slăbiciunile mele sunt ca şi dependenţa activă. Nu puteam continua să beau şi să mă aştept ca Dumnezeu să mă scape de boala mea. Puteam doar să lucrez la defectele mele de caracter şi să aştept ajutorul lui Dumnezeu pentru îndepărtarea lor. A trebuit să deprind un nou set de obiceiuri - pentru a lucra împotriva celui care am crezut întotdeauna că sunt - şi pe măsură ce am practicat aceste obiceiuri noi, vechile tipare sau defecte de caracter au început dispară. Aceasta a creat o perioadă de tranziţie care părea lipsită de sens la început. De ce trebuie să sufăr când înlătur comportamentele care oricum mi-au făcut doar rău? Deci am început să trăiesc cu adevărat după principiile Programului, folosind puterea întrunirilor A.A., străduindu-mă zilnic să mă schimb, să renunţ, şi să primesc mai mult. Lucrul acesta nu se petrece peste noapte. Durează ani de practică, o viaţă-ntreagă. Nu sunt un sfânt. Dar afirm, accept, şi sunt recunoscător pentru progresul meu spiritual şi pentru sănătatea mea mintală.˜ § ™Charlie a descoperit câteva lucruri foarte importante în traseul lui. În contextul renunţării, despre care discutăm aici, primul lucru descoperit este că trebuie să aibă dorinţa de a alege. Depindea numai de el să-şi pună voinţa la treabă, să dorească să lucreze la Paşi şi să practice dorinţa de schimbare până simţea acest lucru din adâncul fiinţei sale. Următorul lucru descoperit a fost că propria rezistenţă la renunţare provenea din faptul că imaginea lui despre sine, personalitatea lui, era compusă din defectele sale de caracter. Dacă renunţa la slăbiciunile lui ar fi devenit „precum gaura covrigului,” credea el. Speranţa că există ceva mai puternic şi mai bun este însăşi esenţa credinţei; credinţa că Dumnezeu mă va remodela în ceea ce trebuia să fiu de la bun început - o fiinţă umană decentă. De câte ori am auzit lucrurile astea în timpul şedinţelor A.A.? Probabil de multe, de foarte multe ori. Ne temem că am deveni invizibili dacă n-am mai lucra la greşelile noastre. Cel mai adesea ne temem să nu devenim comuni, normali, plictisitori. Studiind capitularea, cei mai mulţi dintre noi ne pomenim faţă-n faţă cu adevărata noastră imagine pentru prima dată într-o manieră onestă. S-ar putea să fi întrezărit această imagine la Pasul Cinci, ceea ce poate fi o mare realizare. Am petrecut o viaţă întreagă construind o imagine a ceea ce suntem şi cum acţionăm, o poveste imaginară, iar apoi ni se cere să renunţăm la ea atunci când intră în conflict cu noile principii pe care am decis să le urmăm în cadrul Programului. Nu este de mirare că ne este frică şi ne îndoim. Acum este momentul în care trebuie să regândim natura adevăratului, autenticului nostru ego şi ce dorim să devenim, bunăvoinţa noastră de a merge câtuşi de puţin pe calea recuperării. Este un act de voinţă - o alegere - şi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru această alegere. Paşii Şase şi Şapte nu ne spun cine vom deveni, ei spun cine nu mai dorim să fim. Este mare tentaţia ca cei care au ţinut mult la imaginea lor înainte, să se gândească ce vor să devină. De cele mai multe ori, defectele noastre ne sunt buni prieteni. Dacă aş alege să devin „pregătit pe deplin” şi defectele mele de caracter s-ar estompa sau ar dispare, ce aş ajunge? Se spune şi în Program: nu la defectele evidente, care ne fac mult rău, renunţăm greu, ci la cele „moderate,” sau la cele care apar ocazional. Defectele ce par a fi impulsuri ale instinctelor naturale tind să devină inamicii noştri când ne pregătim să abordăm şi să lucrăm la Pasul Şase. În procesul de a deveni „pregătit pe deplin” - de a dori renunţarea - trebuie să ne cercetăm inimile şi să folosim rugăciunea şi meditaţia pentru a alunga egocentrismul şi a face loc autocunoaşterii.6 Să aruncăm o privire asupra povestirii d-nei Pat: Când aveam cam trei ani de abstinenţă, credinţa mea a trecut printr-o puternică criză. Am simţit că nu avansez şi nu mă schimb suficient datorită Programului şi a început să mi se clatine încrederea în cei care spuneau să nu mă-ngrijorez că aş putea deveni „precum gaura covrigului.” Am părăsit Programul, am apelat la ajutorul terapiei şi m-am pomenit faţă-n faţă cu un consilier care mi-a spus că trebuie să lucrez din nou la Pasul Trei. Acesta era ultimul lucru pe care vroiam să-l aud. Mi-a mai zis să mă concentrez asupra Paşilor Şase şi Şapte. Îmi era frică să pierd acele lucruri care îmi defineau identitatea. Vreau să renunţ la încordare şi agresivitate? Să renunţ la ironii? Să devin „spirituală,” precum o călugăriţă? Cum am să mă descurc în viaţă fără câteva lucruri importante? Aceasta mi-a creat o puternică stare de disconfort şi o teamă sinceră. Am lucrat la unele dintre aceste necazuri împreună cu naşul şi, vorbind despre ele la şedinţele A.A., am început să realizez că acele lucruri care mă fac să fiu cine sunt de fapt, nu se definesc prin acţiunile mele. Nu m-am mai dus deloc la întâlniri evitând astfel să fac ceea ce trebuia să fac înafara lor. Toate defectele mele au devenit extrem de evidente prin acţiunile mele… dar acestea nu mă defineau pe mine ca persoană. Probabil m-am comportat urât în unele cazuri. Dar asta nu face din mine o persoană imorală. Am început să mă gândesc la capitulare, să renunţ la acele părţi din mine - acele tipicuri - care îmi creau necazuri şi auto-compătimire. În cele din urmă am ajuns să lucrez la Paşi înafara şedinţelor în loc doar să vorbesc despre ei acolo. Mi-am văzut defectele de caracter mai degrabă ca spoieli ce trebuie retuşate decât ca pete întunecate ale interiorului meu. Uneori le simţeam mai pregnant. Dar după ce am învăţat să capitulez şi să-mi uşurez povara, a început să se schimbe şi modul în care mă defineam. Acum caut oportunitatea să-mi găsesc defectele şi să le înlătur. Ceva nou şi mai bun pare întotdeauna pregătit să le ia locul. De-a lungul anilor de recuperare, mi-am dezvoltat încet, încet, o adâncă convingere că-mi pot rezolva problemele şi că voi găsi bunăvoinţa de a face acest lucru.˜ § ™Devine clar în povestirea d-nei Pat, şi în multe alte mărturisiri, că a deveni „precum gaura covrigului” este doar o frică închipuită. Acest lucru ne poate îngrijora, dar dacă lucrăm şi avansăm, ea dispare treptat. Ea dispare proporţional cu înţelegerea Puterii noastre Superioare şi a mijloacelor prin care Dumnezeu aşa cum îl înţelege fiecare dintre noi intervine în vieţile noastre. Pat a mai ridicat şi problema încrederii. Vom trata foarte atent subiectul încrederii când vom ajunge la Pasul Şapte. Pentru moment este suficient să spunem că încrederea este o problemă la care majoritatea dintre noi lucrează permanent în procesul recuperării personale. Vom arunca acum o privire asupra modalităţilor noastre de acţiune şi asupra acelor lucruri care ne împiedică să devenim „pe deplin pregătiţi.”AcţiuneaPentru mulţi dintre noi, lucrul la Paşi a însemnat să mergem la întruniri, să vorbim despre Paşi şi despre ce au însemnat ei în viaţa noastră. Sau a însemnat să lucrăm la Paşi doar ca să putem vorbi despre acest lucru la şedinţele A.A. Uneori, am fost obligaţi să acţionăm, făcând inventarul la Pasul Patru sau mărturisind defectele la Pasul Cinci. Cerutul scuzelor presupune tot acţiune. De obicei, după ce am desfăşurat aceste acţiuni, ne-am oprit crezând că am terminat. Paşii Şase şi Şapte, au devenit Paşi de încuviinţare totală. Mergem la întâlniri când se discută despre ei şi aprobăm din cap cu înţelepciune şi seninătate aproape orice comentariu legat de ei. Când ne vine rândul să vorbim, explicăm cum am ajuns noi la Paşii Şase şi Şapte după ce ne-am făcut inventarul personal şi Pasul Cinci. Cu toţii avem impresia că lucrăm la Paşi.7 Este o provocare să privim acest proces şi din alt punct de vedere. Vorbitul despre Paşi la şedinţe este mult diferit de lucrul în sine la acei Paşi. Amintiţi-vă că în capitolul 6 din Big Book în care sunt conturaţi aceşti Paşi se intitulează „Trecerea la acţiune.” Faptul că am lucrat sau am acţionat puţin la un Pas în trecut, nu însemnă nici pe departe că vom continua acum. Să încuviinţăm la întâlniri, cu un comentariu ce pare profund, nu este deloc acelaşi lucru cu a face ceea ce se spune aici despre cum se câştigă acea pricepere benefică. Trebuie să avem bunăvoinţa de a acţiona, continuu, pentru a deveni ceea ce putem deveni. Este nevoie de pricepere pentru a deveni pregătit pe deplin. Calmaţi-vă, opriţi-vă şi fiţi voi înşivă. Bazaţi-vă doar pe simţuri, pe intuiţie.˜ § ™Iată părerea lui Richard despre Pasul Şase: Am beneficiat de multe dintre recompensele oferite de Programul A.A., am trăit multe din sentimentele de eliberare promise de naşul meu, dar după doi ani de lucru la Paşi simţeam că ceva lipseşte totuşi. Stările de disconfort apăreau din senin. Defectele de personalitate scoase la iveală prin lucrul la Paşii Patru şi Cinci s-au estompat puţin, dar sunt tot acolo. Ele generează gânduri şi sentimente pe care le-am avut multă vreme - nerăbdare, intoleranţă, violenţă, aroganţă şi în special o atitudine necruţătoare faţă de ceilalţi şi faţă de mine însumi. Aşa că am luat masa şi am discutat cu naşul meu situaţia mea. După ce am stat de vorbă puţin şi am pus multe întrebări, m-a întrebat „Tu chiar crezi că ai parcurs toţi Paşii, nu-i aşa?” Am confirmat lucrul acesta oarecum indignat. Nu făcusem Paşii Patru şi Cinci cu el? Nu m-a văzut cu ochii lui făcând Pasul Doisprezece în mod activ? Nu pricepuse cât eram de credincios - în mintea mea - când făcusem Paşii Zece şi Unsprezece? „Într-adevăr,” a răspuns, „dar ce poţi spune despre Pasul Şase?” El dezvoltă subiectul povestindu-mi o întâmplare. Într-o noapte, un om stătea în patru labe şi căuta frenetic ceva pe trotuar lângă un stâlp luminat. Un ofiţer de poliţie l-a întrebat ce face acolo? A răspuns „Mi-am pierdut cheile. Mă puteţi ajuta să le găsesc?” Poliţistul i s-a alăturat, dar după un timp a întrebat: „Eşti sigur că pe-aici le-aţi pierdut?” Omul şi-a ridicat privirea şi a răspuns: „Nu, mi-au picat din buzunar mai jos pe stradă, dar acolo este întuneric.” Ofiţerul de poliţie l-a întrebat: „Şi atunci de ce le cauţi aici?” Cu toată sinceritatea, omul a răspuns „Pentru că aici este lumină şi mie mi-e frică de întuneric.” Terminându-şi povestirea, naşul m-a întrebat din nou, „Cum rămâne cu Pasul Şase?” Am fost şocat că mi-a pus asemenea întrebare. Desigur doream să mă schimb şi consimţeam ca Puterea mea Superioară să mă scape de defectele de caracter, nu-i aşa - doream lucrul acesta? Dacă doream sincer schimbarea, de ce rămăsesem aproape acelaşi din trecut? Am înţeles că plăteam încă tribut faptului că nu lucrasem la Pasul Şase. În comparaţie cu ceilalţi, acesta părea simplu. Am crezut astfel deoarece Pasul nu părea să ceară o acţiune evidentă. Nu avea nimic din confruntarea vizibilă de la Pasul Nouă, nici din sentimentul de împlinire pe care-l simţi când îi ajuţi pe ceilalţi la Pasul Doisprezece. Pasul Şase nu este dramatic. Nu erau semne entuziaste de a te grăbi să dai mâna cu ceilalţi. Este mai degrabă o aventură personală şi în consecinţă părea simplu. Dar am acţionat eu în vreun fel? Pasul Şase înseamnă să ne înfruntăm pe noi înşine, şi lucrul ăsta este de obicei mai dificil decât să fii onest în faţa unei alte persoane. Consideram că era greu să-i mint pe alţii, datorită practicării principiilor Programului, dar era uşor să mă amăgesc singur. Când am spus, mult prea repede şi prea uşor, „Desigur doresc să mă schimb,” ştiu că trebuia să mă întreb, „Serios? Pe cine vrei să păcăleşti?”. Faptul că-mi pun zilnic problema dorinţei de schimbare, îmi va spori capacitatea de a-mi întări această dorinţă. Nu voi mai lua lucrurile în uşor, aşa cum am procedat până acum. Nu pot învăţa nimic până nu sunt dispus sincer să învăţ. Nici dacă-mi fac promisiuni că mă voi schimba nu are nici o semnificaţie până când nu-mi dezvolt puterea voinţei.

8

aaromania.blog.com